Oferte Cazare - Litoral Tunisia la hoteluri cu Mic dejun ☀️ 2027

Tunisia - Bucurați-vă de relaxare pe plajele scăldate de apele Mării Mediterane

  Cultura Tunisiei este extrem de diversă fapt ce se datorează influențelor otomane și a celor franceze, dar la acest aspect contribuie și faptul că între granițele statului au trăit atât musulmani, cât și creștini și evrei. Vizitând capitala statului veți observa că moscheile arabe  se îmbină în mod armonios cu clădirile moderne de birouri, fapt ce face ca Tunisul să fie unul dintre cele mai pline de viață orașe din regiune. În rândul celor mai cunoscute orașe din Tunisia se numără și orașele Sfax, Sousse, Gabès, Kairouan și El-Kef. Locuitorii Tunisiei sunt recunoscuți pentru amabilitatea și convivialitatea lor. Ospitalitatea, climatul cald și bucătăria fac din Tunisia o destinație de vacanță din ce în ce mai populară, țara fiind vizitată de turiști europeni, americani și nu  numai. Tunisia se învecinează în vest  și sud-vest cu Algeria, în sud-est cu Libia, iar în est și nord cu Marea Mediterană.

    Tunisia este situată în zona temperată caldă, în nordul țării clima este mediteraneeană, caracterizată de veri calde și uscate și ierni blânde și umede. Spre sud climatul este semiarid. Influențele sahariene din zonă dau naștere unui vânt sezonier fierbinte, numit sirocco. Prezența Mării Mediterane moderează temperaturile, acestea fiind mai scăzute în zona de coastă și mai ridicate în interiorul statului. În orașul Sousse în luna ianuarie temperaturile  medii măsoară circa 7 grade Celsius, ajungând în luna august până la 32 de grade Celsius.  Cea mai ridicată temperatură, circa 55 grade Celsius, a fost înregistrată în orașul Kebili, din centru Tunisiei. În Tunisia populația majoritară este arabă berberă. Însă de-a lungul secolelor statul s-a confruntat cu diferite valuri de imigrație, pe aceste meleaguri viețuind fenicieni, africani subsaharieni, evrei, romani, vandali și arabi.  Numeroși refugiați musulmani din Sicilia s-au stabilit în Al-Sahil, după ce statul lor a fost capturat  în anul 1091 de către normani. Cel mai important val de imigrație l-a constituit însă imigrația spaniolilor musulmani, care a început în secolul al XIII-lea, după Reconquista, iar în secolul al XVII-lea s-a transformat într-un adevărat exod. Prin urmare, aproximativ 200.000 de musulmani spanioli s-au stabilit în zona Tunisului, în special, în Valea Majardah și în Peninsula Sharik. Aceștia au răspândit în zonă cultura lor urbană și tehnica de irigare avansată. Începând cu secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, în zonă s-a resimțit un amestec de tradiții asiatice și europene adus de către otomani. Diversitatea etnică se poate observa cu ușurință și în prezent în varietatea numelor de familie.

    În Tunisia, limba oficială este araba, dar marea majoritate a tunisienilor vorbesc un dialect tunisian al limbii arabe, araba modernă este însă predată în școli. Arabizarea culturală a statului a fost finalizată undeva la sfârșitul secolului al XII-lea, iar în prezent doar o mică partea a populației, situată în mare parte în sud, folosește încă limbile berbere. Limba franceză a fost introdusă în timpul protectoratului, între anii 1881-1956, dar a intrat în uz abia după obținerea independenței. Este, de asemenea, extrem de utilizată în presă, educație și guvernare. Marea majoritate a populației Tunisiei este musulmană, iar forma sa sunită este religie de stat. Procentul creștinilor și a evreilor a scăzut semnificativ după anul 1956, odată cu obținerea independenței, minoritățile creștine numărând doar câteva zeci de mii de persoane.

    Tunisia este împărțită în patru regiuni naturale: nordul, care este cea mai fertilă zonă a țării; regiunea centrală semiaridă; regiunea de coastă central-estică, unde se cultivă în special măslini și zona deșertică din sud, unde vegetația este foarte săracă. În regiunea centrală și în cea sudică există încă grupuri de persoane care și-au păstrat modul de viață seminomadic. De-a lungul coastelor  Tunisiei se observă că populația este ceva mai densă, aici fiind situate cele mai mari orașe și cele mai dezvoltate localități. O cincime a populației Tunisiei viețuiește în orașul Tunis, însă o creștere semnificativă a populației se observă și în cazul orașelor Bizerte, Gabès, Sfax și Sousse.

   Economia Tunisiei este extrem de bine diversificată,  existând însă câteva sectoare predominante. Prin urmare, economia acestui stat se bazează în principal pe exportul de minerale, petrol și fosfați, dezvoltată fiind și ramura agricolă a economiei. Acestora li se adaugă turismul, care este o sursă semnificativă de venit și schimb valutar. Deși agricultura este destul de dezvoltată, aceasta nu poate satisface nevoilor populației, care este în continuă creștere. Tunisia să vede nevoită să importe în special cereale, deoarece culturile sunt divizate în parcele destul de mici, dar și fiindcă tehnicile agricole sunt destul de depășite. Varietățile climatice, perioadele de secetă și precipitațiile sporadice, fac ca recoltele să fie adesea puse în pericol. Tunisia importă o serie de produse agricole, printre cele mai mai populare fiind citricele, măslinele, strugurii, roșiile, pepenii, smochinele și curmalele.

    Tunisienii sunt un popor care se mândresc cu amestecul bogat de influențe, în cultura arabo-musulmană resimțindu-se puternice influențe franceze. Tunisienii, în special cei din mediul urban, sunt persoane destul de libere, femeile se îmbracă în haine occidentale și nu se acoperă, din viața de zi cu zi a tunisienilor  nelipsind băuturile alcoolice.  Tunisienii sunt deschiși la stilul de viață occidental, însă în aceeași măsură își doresc să-și păstreze vii tradițiile și obiceiurile. Astfel, în anii 1990 s-a înregistrat renașterea unor forme de conservatorism social și religios, fapt ce afectat în special viața persoanelor de sex feminin.